By using this website, you agree to the use of cookies as described in our Privacy Policy.

Codul civil - TITLUL X

Ratings
(0)

    TITLUL X

    Garanţiile personale

 

    CAPITOLUL I

    Dispoziţii generale

 

    ART. 2279

    Tipurile de garanţii personale

    Garanţiile personale sunt fideiusiunea, garanţiile autonome, precum şi alte garanţii anume prevăzute de lege.

 

    Jurisprudenţă obligatorie (ÎCCJ)

 

    CAPITOLUL II

    Fideiusiunea

 

    SECŢIUNEA 1

    Dispoziţii generale

 

    ART. 2280

    Noţiune

    Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă faţă de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligaţional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remuneraţii, obligaţia debitorului dacă acesta din urmă nu o execută.

    ART. 2281

    Fideiusiunea obligatorie

    Fideiusiunea poate fi impusă de lege sau dispusă de instanţa judecătorească.

    ART. 2282

    Forma fideiusiunii

    Fideiusiunea nu se prezumă, ea trebuie asumată în mod expres printr-un înscris, autentic sau sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute.

    ART. 2283

    Consimţământul debitorului principal

    Fideiusiunea poate fi contractată fără ştiinţa şi chiar împotriva voinţei debitorului principal.

    ART. 2284

    Beneficiarul fideiusiunii

    Fideiusiunea se poate constitui pentru a garanta obligaţia unui alt fideiusor.

    ART. 2285

    Condiţiile pentru a deveni fideiusor

    (1) Debitorul care este obligat să constituie o fideiusiune trebuie să prezinte o persoană capabilă de a se obliga, care are şi menţine în România bunuri suficiente pentru a satisface creanţa şi care domiciliază în România. Dacă vreuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, debitorul trebuie să prezinte un alt fideiusor.

    (2) Aceste reguli nu se aplică atunci când creditorul a cerut ca fideiusor o anumită persoană.

    ART. 2286

    Substituirea fideiusiunii legale sau judiciare

    Debitorul care este ţinut să constituie o fideiusiune legală sau judiciară poate oferi în locul acesteia o altă garanţie, considerată suficientă.

    ART. 2287

    Litigiile cu privire la caracterul suficient al fideiusiunii

    Litigiile cu privire la caracterul suficient al bunurilor fideiusorului sau al garanţiei oferite în locul fideiusiunii sunt soluţionate de instanţă, pe cale de ordonanţă preşedinţială.

    ART. 2288

    Obligaţia principală

    (1) Fideiusiunea nu poate exista decât pentru o obligaţie valabilă.

    (2) Se pot însă garanta prin fideiusiune obligaţii naturale, precum şi cele de care debitorul principal se poate libera invocând incapacitatea sa, dacă fideiusorul cunoştea aceste împrejurări.

    (3) De asemenea, fideiusiunea poate fi constituită pentru o datorie viitoare sau condiţională.

    ART. 2289

    Limitele fideiusiunii

    (1) Fideiusiunea nu poate fi extinsă peste limitele în care a fost contractată.

    (2) Fideiusiunea care depăşeşte ceea ce este datorat de debitorul principal sau care este contractată în condiţii mai oneroase nu este valabilă decât în limita obligaţiei principale.

    ART. 2290

    Întinderea fideiusiunii

    (1) În lipsa unei stipulaţii contrare, fideiusiunea unei obligaţii principale se întinde la toate accesoriile acesteia, chiar şi la cheltuielile ulterioare notificării făcute fideiusorului şi la cheltuielile aferente cererii de chemare în judecată a acestuia.

    (2) Fideiusorul datorează cheltuielile de judecată şi de executare silită avansate de creditor în cadrul procedurilor îndreptate împotriva debitorului principal numai în cazul în care creditorul l-a înştiinţat din timp.

    ART. 2291

    Fideiusiunea parţială

    Fideiusiunea poate fi contractată pentru o parte din obligaţia principală sau în condiţii mai puţin oneroase.

    ART. 2292

    Fideiusiunea asimilată

    În cazul în care o parte se angajează faţă de o altă parte să acorde un împrumut unui terţ, creditorul acestui angajament este considerat fideiusor al obligaţiei de restituire a împrumutului.

 

    SECŢIUNEA a 2-a

    Efectele fideiusiunii

 

  • 1. Efectele fideiusiunii între creditor şi fideiusor

    ART. 2293

    Obligaţia fideiusorului

    Fideiusorul nu este ţinut să îndeplinească obligaţia debitorului decât dacă acesta nu o execută.

    ART. 2294

    Beneficiul de discuţiune

    (1) Fideiusorul convenţional sau legal are facultatea de a cere creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal, dacă nu a renunţat la acest beneficiu în mod expres.

    (2) Fideiusorul judiciar nu poate cere urmărirea bunurilor debitorului principal sau ale vreunui alt fideiusor.

    ART. 2295

    Invocarea beneficiului de discuţiune

    (1) Fideiusorul care se prevalează de beneficiul de discuţiune trebuie să îl invoce înainte de judecarea fondului procesului, să indice creditorului bunurile urmăribile ale debitorului principal şi să avanseze acestuia sumele necesare urmăririi bunurilor.

    (2) Creditorul care întârzie urmărirea răspunde faţă de fideiusor, până la concurenţa valorii bunurilor indicate, pentru insolvabilitatea debitorului principal survenită după indicarea de către fideiusor a bunurilor urmăribile ale debitorului principal.

    ART. 2296

    Excepţiile invocate de fideiusor

    Fideiusorul, chiar solidar, poate opune creditorilor toate mijloacele de apărare pe care le putea opune debitorul principal, afară de cele care îi sunt strict personale acestuia din urmă sau care sunt excluse prin angajamentul asumat de fideiusor.

    ART. 2297

    Pluralitatea de fideiusori

    Atunci când mai multe persoane s-au constituit fideiusori ai aceluiaşi debitor pentru aceeaşi datorie, fiecare dintre ele este obligată la întreaga datorie şi va putea fi urmărită ca atare, însă cel urmărit poate invoca beneficiul de diviziune, dacă nu a renunţat în mod expres la acesta.

    ART. 2298

    Beneficiul de diviziune

    (1) Prin efectul beneficiului de diviziune, fiecare fideiusor poate cere creditorului să îşi dividă mai întâi acţiunea şi să o reducă la partea fiecăruia.

    (2) Dacă vreunul dintre fideiusori era insolvabil atunci când unul dintre ei a obţinut diviziunea, acesta din urmă rămâne obligat proporţional pentru această insolvabilitate. El nu răspunde însă pentru insolvabilitatea survenită după diviziune.

    ART. 2299

    Divizarea acţiunii de către creditor

    Dacă însă creditorul însuşi a divizat acţiunea sa, el nu mai poate reveni asupra diviziunii, chiar dacă înainte de data la care a făcut această diviziune ar fi existat fideiusori insolvabili.

    ART. 2300

    Fideiusiunea solidară

    Atunci când se obligă împreună cu debitorul principal cu titlu de fideiusor solidar sau de codebitor solidar, fideiusorul nu mai poate invoca beneficiile de discuţiune şi de diviziune.

    ART. 2301

    Prorogarea termenului şi decăderea din termen

    Fideiusorul nu este liberat prin simpla prelungire a termenului acordat de creditor debitorului principal. Tot astfel, decăderea din termen a debitorului principal produce efecte cu privire la fideiusor.

    ART. 2302

    Informarea fideiusorului

    Creditorul este ţinut să ofere fideiusorului, la cererea acestuia, orice informaţie utilă asupra conţinutului şi modalităţilor obligaţiei principale şi asupra stadiului executării acesteia.

    ART. 2303

    Renunţarea anticipată

    Fideiusorul nu poate renunţa anticipat la dreptul de informare şi la beneficiul excepţiei subrogaţiei.

    ART. 2304

    Fideiusiunea dată unui fideiusor

    Cel care a dat fideiusiune fideiusorului debitorului principal nu este obligat faţă de creditor decât în cazul când debitorul principal şi toţi fideiusorii săi sunt insolvabili ori sunt liberaţi prin efectul unor excepţii personale debitorului principal sau fideiusorilor săi.

 

  • 2. Efectele fideiusiunii între debitor şi fideiusor

    ART. 2305

    Subrogarea fideiusorului

    Fideiusorul care a plătit datoria este de drept subrogat în toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului.

    ART. 2306

    Întinderea dreptului de regres

    (1) Fideiusorul care s-a obligat cu acordul debitorului poate cere acestuia ceea ce a plătit, şi anume capitalul, dobânzile şi cheltuielile, precum şi daunele-interese pentru repararea oricărui prejudiciu pe care acesta l-a suferit din cauza fideiusiunii. El poate, de asemenea, să ceară dobânzi pentru orice sumă pe care a trebuit să o plătească creditorului, chiar dacă datoria principală nu producea dobânzi.

    (2) Fideiusorul care s-a obligat fără consimţământul debitorului nu poate recupera de la acesta decât ceea ce debitorul ar fi fost ţinut să plătească, inclusiv daune-interese, dacă fideiusiunea nu ar fi avut loc, afară de cheltuielile subsecvente notificării plăţii, care sunt în sarcina debitorului.

    ART. 2307

    Regresul contra debitorului incapabil

    Atunci când debitorul principal se liberează de obligaţie invocând incapacitatea sa, fideiusorul are regres împotriva debitorului principal numai în limita îmbogăţirii acestuia.

    ART. 2308

    Regresul contra mai multor debitori principali

    Când pentru aceeaşi datorie sunt mai mulţi debitori principali care s-au obligat solidar, fideiusorul care a garantat pentru toţi are împotriva oricăruia dintre ei acţiune în restituire pentru tot ceea ce a plătit.

    ART. 2309

    Limitele regresului

    Dacă s-a obligat împotriva voinţei debitorului principal, fideiusorul care a plătit nu are decât drepturile prevăzute la art. 2.305.

    ART. 2310

    Pierderea dreptului de regres

    (1) Fideiusorul care a plătit o datorie nu are acţiune împotriva debitorului principal care a plătit ulterior aceeaşi datorie fără ca fideiusorul să îl fi înştiinţat cu privire la plata făcută.

    (2) Fideiusorul care a plătit fără a-l înştiinţa pe debitorul principal nu are acţiune împotriva acestuia dacă, la momentul plăţii, debitorul avea mijloacele pentru a declara stinsă datoria. În aceleaşi împrejurări, fideiusorul nu are acţiune împotriva debitorului decât pentru sumele pe care acesta ar fi fost chemat să le plătească, în măsura în care putea opune creditorului mijloace de apărare pentru a obţine reducerea datoriei.

    (3) În toate cazurile, fideiusorul păstrează dreptul de a cere creditorului restituirea, în tot sau în parte, a plăţii făcute.

    ART. 2311

    Înştiinţarea fideiusorului

    (1) Debitorul care cunoaşte existenţa fideiusiunii este obligat să îl înştiinţeze de îndată pe fideiusor când plăteşte creditorului.

    (2) Dacă o asemenea înştiinţare nu a fost făcută, fideiusorul care plăteşte creditorului fără să ştie că acesta a fost plătit are acţiune în restituire şi împotriva debitorului.

    ART. 2312

    Regresul anticipat

    (1) Fideiusorul care s-a obligat cu acordul debitorului se poate îndrepta împotriva acestuia, chiar înainte de a plăti, atunci când este urmărit în justiţie pentru plată, când debitorul este insolvabil ori când s-a obligat a-l libera de garanţie într-un anumit termen care a expirat.

    (2) Această regulă se aplică şi atunci când datoria a ajuns la termen, chiar dacă creditorul, fără consimţământul fideiusorului, i-a acordat debitorului un nou termen de plată sau când, din cauza pierderilor suferite de debitor ori a unei culpe a acestuia, fideiusorul suportă riscuri semnificativ mai mari decât în momentul în care s-a obligat.

 

  • 3. Efectele fideiusiunii între mai mulţi fideiusori

    ART. 2313

    Regresul contra celorlalţi fideiusori

    (1) Când mai multe persoane au dat fideiusiune aceluiaşi debitor şi pentru aceeaşi datorie, fideiusorul care a plătit datoria are regres împotriva celorlalţi fideiusori pentru partea fiecăruia.

    (2) Această acţiune nu poate fi introdusă decât în cazurile în care fideiusorul putea, înainte de a plăti, să se îndrepte împotriva debitorului.

    (3) Dacă unul dintre fideiusori este insolvabil, partea ce revine acestuia se divide proporţional între ceilalţi fideiusori şi cel care a plătit.

 

    SECŢIUNEA a 3-a

    Încetarea fideiusiunii

 

    ART. 2314

    Confuziunea

    Confuziunea calităţilor de debitor principal şi fideiusor, când devin moştenitori unul faţă de celălalt, nu stinge acţiunea creditorului nici împotriva debitorului principal, nici împotriva aceluia care a dat fideiusiune pentru fideiusor.

    ART. 2315

    Liberarea fideiusorului prin fapta creditorului

    Dacă, urmare a faptei creditorului, subrogaţia nu ar profita fideiusorului, acesta din urmă este liberat în limita sumei pe care nu ar putea să o recupereze de la debitor.

    ART. 2316

    Liberarea fideiusorului pentru obligaţiile viitoare sau nedeterminate

    (1) Atunci când este dată în vederea acoperirii datoriilor viitoare ori nedeterminate sau pentru o perioadă nedeterminată, fideiusiunea poate înceta după 3 ani, prin notificarea făcută debitorului, creditorului şi celorlalţi fideiusori, dacă, între timp, creanţa nu a devenit exigibilă.

    (2) Această regulă nu se aplică în cazul fideiusiunii judiciare.

    ART. 2317

    Stingerea obligaţiei principale prin darea în plată

    Atunci când creditorul a primit de bunăvoie un imobil sau un bun drept plată a datoriei principale, fideiusorul rămâne liberat chiar şi atunci când creditorul este ulterior evins de acel bun.

    ART. 2318

    Urmărirea debitorului principal

    (1) Fideiusorul rămâne ţinut şi după împlinirea termenului obligaţiei principale, în cazul în care creditorul a introdus acţiune împotriva debitorului principal în termen de 6 luni de la scadenţă şi a continuat-o cu diligenţă.

    (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care fideiusorul a limitat în mod expres fideiusiunea la termenul obligaţiei principale. În acest caz, fideiusorul este ţinut doar dacă acţiunea împotriva debitorului principal este introdusă în termen de două luni de la scadenţă.

    ART. 2319

    Decesul fideiusorului

    Fideiusiunea încetează prin decesul fideiusorului, chiar dacă există stipulaţie contrară.

    ART. 2320

    Cazul special

    (1) Fideiusiunea constituită în considerarea unei anumite funcţii deţinute de debitorul principal se stinge la încetarea acestei funcţii.

    (2) Cu toate acestea, fideiusorul rămâne ţinut pentru toate datoriile existente la încetarea fideiusiunii, chiar dacă acestea sunt supuse unei condiţii sau unui termen.

 

    CAPITOLUL III

    Garanţiile autonome

 

    ART. 2321

    Scrisoarea de garanţie

    (1) Scrisoarea de garanţie este angajamentul irevocabil şi necondiţionat prin care o persoană, denumită emitent, se obligă, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, în considerarea unui raport obligaţional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terţe persoane, denumită beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat.

    (2) Angajamentul astfel asumat se execută la prima şi simpla cerere a beneficiarului, dacă prin textul scrisorii de garanţie nu se prevede altfel.

    (3) Emitentul nu poate opune beneficiarului excepţiile întemeiate pe raportul obligaţional preexistent angajamentului asumat prin scrisoarea de garanţie şi nu poate fi ţinut să plătească în caz de abuz sau de fraudă vădită.

    (4) Emitentul care a efectuat plata are drept de regres împotriva ordonatorului scrisorii de garanţie.

    (5) În lipsa unei convenţii contrare, scrisoarea de garanţie nu este transmisibilă odată cu transmiterea drepturilor şi/sau obligaţiilor din raportul obligaţional preexistent.

    (6) Beneficiarul poate transmite dreptul de a solicita plata în cadrul scrisorii de garanţie, dacă în textul acesteia s-a prevăzut în mod expres.

    (7) Dacă în textul scrisorii de garanţie nu se prevede altfel, aceasta produce efecte de la data emiterii ei şi îşi încetează de drept valabilitatea la expirarea termenului stipulat, independent de remiterea originalului scrisorii de garanţie.

 

    Jurisprudenţă obligatorie (ÎCCJ)

 

    ART. 2322

    Scrisoarea de confort

    (1) Scrisoarea de confort este acel angajament irevocabil şi autonom prin care emitentul îşi asumă o obligaţie de a face sau de a nu face, în scopul susţinerii unei alte persoane, denumită debitor, în vederea executării obligaţiilor acesteia faţă de un creditor al său. Emitentul nu va putea opune creditorului nicio apărare sau excepţie derivând din raportul obligaţional dintre creditor şi debitor.

    (2) În cazul în care debitorul nu îşi execută obligaţia, emitentul scrisorii de confort poate fi obligat numai la plata de daune-interese faţă de creditor şi numai dacă acesta din urmă face dovada că emitentul scrisorii de confort nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin scrisoarea de confort.

    (3) Emitentul scrisorii de confort care a căzut în pretenţii faţă de creditor are drept de regres împotriva debitorului.

Despre Avocat Bratu Claudia

     Şi-a început activitatea în anul 2006 în funcţia de consilier juridic în cadrul mai multor societăţi comerciale; în anul 2009 a devenit avocat în cadrul Baroului București, fiind avocat colaborator la SCA Nicolae Nevoe şi Asociaţii, a urmat în anul 2011, Institutul Naţional de Pregătire Profesională a Avocaţilor, iar în anul 2012 a înfiinţat Cabinetul de avocatură. Garantăm fiecărui client respect, sinceritate şi profesionalism. Încrederea, exigenţa şi profesionalismul cabinetului de avocatură generează un raport cinstit şi corect cu clientul care apelează la serviciile noastre de  specialitate.

Domenii de specialitate

  • Dreptul familiei
  • Dreptul comercial
  • Dreptul transportului
  • Dreptul bancar
  • Dreptul penal
  • Dreptul muncii
  • Dreptul contravenţional
  • Contencios administrativ
  • Insolvenţă

Adresa cabinetului

  • Strada Frumoasă, Nr. 3BIS, Biroul nr. 2, Brăila
  • Phone:  +4 (0745) 509 091
  • Email:    office_claudiabratu@yahoo.com
  • Web:     www.avocatbratuclaudia.ro